Atunci când abordăm achiziții funcționale, precum lateralitatea, devine importantă diferența între un Program de Intervenție Personalizat care ghidează intervenția (și schimbă modul în care lucrăm cu elevul) și un documentat doar corect completat (dar puțin folosit).
Un PIP „completat” îndeplinește cerințele formale: are obiective, are activități propuse, este semnat și atașat la dosar. Un PIP care devine instrument real de intervenție face însă mult mai mult:
• explică de ce sunt alese anumite obiective;
• arată ce se urmărește concret în activitatea zilnică;
• susține decizia pedagogică pe termen mediu.
Diferența nu este una legată de formă, ci de funcție. Fără o structură clară, intervenția riscă să devină o succesiune de exerciții izolate, fără progres măsurabil. Iar PIP-ul ajunge să descrie ce se face, nu ce se construiește. În practică, un PIP își pierde valoarea funcțională atunci când:
• obiectivele sunt formulate general, fără legătură directă cu evaluarea inițială;
• activitățile sunt enumerate, dar nu organizate progresiv;
• nu există criterii clare de progres;
• nu este clar când și de ce se modifică intervenția.
În aceste situații, profesorul muncește, elevul lucrează, dar progresul este greu de argumentat sau de evidențiat.
PIP-ul ca hartă de intervenție
Un PIP care organizează și face coerentă practica:
• pornește de la un profil funcțional clar;
• diferențiază nivelurile de intervenție;
• corelează obiectivele cu tipul de sarcină și sprijin;
• permite monitorizarea progresului și ajustarea deciziilor.
Elementul-cheie îl reprezintă legătura dintre evaluarea inițială și intervenție. Fără această continuitate, evaluarea rămâne descriptivă, iar intervenția doar intuitivă. Pentru structurarea lateralității, această legătură este cu atât mai importantă cu cât progresul este gradual și nu se reflectă întotdeauna imediat în performanță vizibilă. În mod special în cazul elevilor cu dizabilități intelectuale, valoarea unui PIP se vede în coerența intervenției, nu în volumul documentului.
Resursă gratuită: de la evaluare la stabilirea nivelului de intervenție
Un PIP care nu impune tipuri de activități, ci susține decizia de intervenție, oferă repere clare pentru ce, când și de ce se lucrează.
Pentru a sprijini această tranziție de la document la instrument, am pregătit o matrice de decizie care ajută la:
• corelarea rezultatelor evaluării inițiale cu nivelul de intervenție;
• alegerea tipului de sarcină și sprijin;
• clarificarea progresului așteptat.
Program de Intervenție Personalizat
Poate cea mai importantă întrebare nu este dacă avem un PIP completat, ci dacă știm ce decizie ne susține atunci când elevul nu progresează așa cum ne-am fi așteptat.
Pentru cadrele didactice care doresc o structură clară de intervenție, am elaborat un Program de Intervenție Personalizat pentru domeniul Psihomotricitate, sub-domeniul Lateralitate.
Programul este completat pentru un elev din clasa I învățământ special, dizabilități intelectuale grave, severe și/sau asociate. Particularități funcționale: dificultăți asociate de atenție și autoreglare, crize de opoziție, dificultăți în înțelegerea a două comenzi simple înlănțuite, comunicare verbală emergentă, susținută frecvent prin suport vizual și gestual.
În program sunt incluse, pe lângă obiectivele pe termen scurt pentru aria de intervenție Psihomotricitate, și tabele suplimentare, pentru completarea obiectivelor specifice corespunzătoare și altor arii de intervenție (de exemplu, Comunicare și limbaj etc.). Acestea pot fi completate sau eliminate, după caz (documentul este descărcat în format editabil).
Cuprinde și o secțiune dedicată coordonării interdisciplinare a intervenției pentru formarea lateralității: exemple de activități, adaptări, resurse, criterii de apreciere a progresului și rolul profesorului psihopedagog, profesorului de psihopedagogie specială, profesorului educator în formarea și structurarea lateralității.