Sarcina de rezolvare a rebusului poate fi precedată de implicarea elevilor în jocul interactiv (format PowerPoint), care poate fi descărcat gratuit de aici. Copiii sunt încurajați să formeze cuvinte din litere date, după model, și să scrie, folosind tastatura, denumiri ale părților corpului sau ale elementelor de detaliu privind schema corporală.
Alte fișe de lucru pentru exersarea citirii/scrierii cuvintelor asociate cu elemente ale schemei corporale, publicate anterior, pot fi descărcate gratuit de aici.
Copiii cu care lucrez sunt foarte încântați de aceste sarcini de lucru bazate pe tehnica drag&drop. Devin implicați și reușesc surprinzător de repede să fixeze elementele în spațiile corespunzătoare.
Evident, unii dintre ei au nevoie la început de mai mult ajutor din partea adultului. De exemplu, o indicație pe care să o asculte, dacă nu reușesc să o citească. E o dirijare a învățării care nu sugerează răspunsuri. Au nevoie să li se arate că atunci când poziționează mouse-ul peste un obiect care trebuie mișcat (în acest caz, peste literă), vor observa un simbol asemănător cu patru mici săgeți orientate spre exterior.
Pentru a putea tasta cuvântul în spațiul indicat, se demonstrează poziționarea mouse-ului, urmată de clic, în dreptunghiul portocaliu. Iar pentru a continua jocul, li se arată cum să selecteze din stânga următorul diapozitiv sau următoarea fotografie (dacă nu dorim să utilizăm termenul „slide”). Recunosc, e o adevărată provocare să găsești termenii cei mai potriviți mai ales în cazul copiilor care au dificultăți de înțelegere, dar noutatea și atractivitatea cerințelor (comparativ cu fișele de lucru tipărite) sporesc gradul de receptivitate.
În acest scurt material video poate fi urmărită modalitatea de rezolvare a sarcinilor de lucru:
Joc interactiv- Schemă corporală
Materialul poate fi descărcat în format PowerPoint, poate fi utilizat inclusiv în învățarea la distanță pe laptop sau computer (după descărcare și distribuire nu necesită conexiune la Internet) și este destinat consolidării elementelor de schemă corporală:
recunoașterea și denumirea părților corpului sau a elementelor de detaliu, pe baza imaginilor;
Suplimentar, copilul poate fi încurajat să indice pe propriul corp sau pe al adultului elementele identificate sau să execute gesturi prin imitație și la comandă verbală (de exemplu, „Arată umărul tău!” / „Arată umărul meu!” etc.)
Resursa conține 12 imagini și grile de consemnare a răspunsurilor sau reacțiilor copilului, care pot fi utilizate în evaluarea inițială și finală. Pot fi notate coduri pentru răspunsuri corecte, independente; răspunsuri corecte, obținute în urma acordării sprijinului psihopedagogic; absența răspunsului sau răspunsul incorect.
Se urmărește abilitatea de înțelegere/identificare, ca răspuns la indicația „Arată-mi … (parte a corpului)!” și abilitatea de exprimare verbală, ca răspuns la întrebarea „Ce este acesta/aceasta?”, după ce se indică o anumită imagine.