Fișe de lucru – Reacții emoționale asociate unor contexte sociale

Aceste fișe pot fi utilizate în cadrul activităților care vizează antrenarea abilităților de exprimare emoțională în comunicarea verbală.

Elevii vor reda prin desen expresii mimico-faciale și gestuale asociate emoțiilor de bază, apoi vor identifica reacții emoționale proprii, specifice unor contexte sociale familiare, pe baza imaginilor inserate în fișe.

De aici pot fi descărcate fișele de lucru, în format .pdf:

Activitate de asociere a emoțiilor cu diverse contexte sociale

Acest joc interactiv permite exersarea identificării emoțiilor prin raportare la contextul social. Conține zece secvențe video, cu o durată medie de 20 de secunde fiecare.

Elevii sunt dirijați spre denumirea elementelor de context, citirea situațiilor prezentate și alegerea celei considerate a fi potrivită.

Efectele de animație inserate permit ca răspunsurile incorecte să dispară la clic, iar răspunsul corect să fie afișat în dimensiune mărită.

Vor fi încurajați să motiveze alegerea, să formuleze puncte de vedere proprii în legătură cu locurile, faptele, întâmplările, personajele prezentate în secvențele video.

Demo_Joc de asociere a emoțiilor cu diverse contexte sociale

Resursa poate fi descărcată în format editabil (.pptx), pentru completări, eventuale înlocuiri ale videoclipurilor sau modificări ale descrierilor referitoare la situațiile sociale.

Ultimul slide conține link-uri către sursa videoclipurilor inserate în această resursă.

De aici poate fi descărcat jocul interactiv:

Aici este propusă o modalitate de integrare a resursei într-un demers didactic.

Bradul de Crăciun (Joc interactiv de analiză fonetică)

Acest joc este realizat cu ajutorul instrumentului digital Genially și permite exersarea identificării sunetelor „p” și „b” în cuvinte date.

Copilul va împodobi bradul într-o secvență finală interactivă, folosind tehnica drag&drop, cu ornamentele primite drept recompensă pentru rezolvarea corectă a cerințelor.

Jocul cuprinde patru misiuni/sarcini de lucru (fiecare cu câte patru întrebări):

  • va denumi imagini și le va selecta pe cele a căror denumire începe cu sunetul „p” sau „b”;
  • va marca poziția sunetului „p” sau a sunetului „b” în cuvinte date;
  • va reda animații și va denumi imagini, identificând sunetul și poziția acestuia în cuvânt;
  • va selecta cuvântul în care sunetul „p” sau sunetul „b” se aude de două ori.
Bradul de Crăciun

La clic pe pictograma din colțul dreapta sus, se afișează elementele de interactivitate. Se poate extinde pentru afișarea pe ecran complet. Este recomandată și activarea efectele audio pentru o experiență cât mai antrenantă și plăcută. Resursa propusă este setată ca reutilizabilă, pe același șablon puteți reintroduce noi conținuturi, în funcție de ceea ce doriți să exersați.

Cuvinte monosilabice – Fișe de lucru (I)

Setul conține 13 fișe de lucru care pot fi utilizate pentru formarea și exersarea deprinderilor de citire a cuvintelor monosilabice, alcătuite din consoană+vocală+consoană.

Este propus un exercițiu de citire conștientă a cuvintelor. Cerința este de identificare și colorare/încercuire numai a imaginilor corespunzătoare cuvintelor citite.

De aici pot fi descărcate fișele de lucru pentru citirea conștientă a cuvintelor monosilabice (C+V+C):

Am încercat, pe cât posibil, inserarea în fișe a unor imagini alb-negru cât mai asemănătoare celor utilizate în aplicația de exersare a citirii cuvintelor monosilabice, pentru o identificare mai ușoară de către elev. De altfel, intenția a fost ca aceste două resurse să se completeze una pe cealaltă.

Citirea cuvintelor monosilabice

Acest exercițiu-joc poate fi folosit ca suport pentru antrenarea abilităților de citire și conține 84 de diapozitive, în care efectele de animație permit compunerea cuvintelor formate din trei litere, în succesiunea consoană+vocală+consoană.

Afișarea imaginilor este declanșată de clic sau prin utilizarea tastelor săgeată dreapta / săgeată jos. Vocala, plasată în mijloc, este prima care se afișează și asupra acesteia se centrează privirea copilului. La următorul clic, vocalei i se alătură concomitent consoanele. Copilul este încurajat să citească cele trei litere pe o singură expirație.

Următoarele elemente care se afișează sunt cuvântul (sinteza literelor) și imaginea asociată acestuia. Recomand integrarea cuvântului în context. Cu ajutorul unor întrebări de sprijin, copilul poate formula enunțuri simple în care să utilizeze cuvântul citit.

Trecerea la următorul diapozitiv este declanșată de clic. După derularea model a câtorva diapozitive, copilul poate fi încurajat să-și autodirijeze propriul antrenament de citire.

Aici poate fi urmărită o scurtă previzualizare a materialului:

Cuvinte monosilabice (consoană+vocală+consoană)

De aici poate fi descărcată expunerea de diapozitive:

Durata de redare a întregului exercițiu este mare, iar capacitatea de menținere concentrată a atenției la elevii cu dificultăți de învățare este limitată. Pentru a evita o sarcină obositoare, față de care și-ar pierde interesul, materialul poate fi continuat într-o altă secvență de învățare. De asemenea, se pot selecta cuvintele care încep cu o anumită literă sau cuvintele care au fost mai greu citite.

Reluarea / selecția este posibilă prin afișarea tuturor diapozitivelor (clic pe pictograma din bara de activități), după cum se poate observa în următoarele imagini:

Exersarea citirii silabelor (III)

Din acest articol pot fi descărcate diferite tipuri de fișe pentru exersarea lexiei și grafiei silabelor directe și inverse.

Descarcă de aici 10 fișe de lucru pentru realizarea sintezei și analizei grafice a silabelor directe și inverse:

Descarcă de aici 18 fișe de lucru pentru compunerea și citirea silabelor directe:

Descarcă de aici 4 grafice pentru exersarea citirii silabelor directe și inverse:

Descarcă de aici 3 fișe de lucru pentru identificarea silabei cu care începe cuvântul (alegerea răspunsului corect din trei variante de răspuns):

Descarcă de aici 4 fișe de lucru pentru citirea, compararea și identificarea silabei similare cu cea din model:

Exersarea citirii silabelor (I)

Scopul acestui exercițiu-joc este de formare la copil a câmpului vizual de citire de o silabă. Pentru antrenament, am propus 32 de silabe cu sens, directe și inverse (consoană + vocală / vocală + consoană).

Animația inserată permite deplasarea concomitentă și alăturarea grafemelor într-o bulă de comunicare, asupra căreia copilul își va fixa privirea. Ceea ce i se cere să citească este silaba rezultată prin sinteza celor două grafeme.

Efectul de animație, declanșat prin clic sau cu săgeată dreapta sau apăsând tasta Enter, facilitează fixarea privirii asupra silabei. Fiecărei silabe îi este asociată o imagine, declanșată, de asemenea, prin clic sau cu ajutorul tastelor.

Aici poate fi urmărită o scurtă previzualizare a exercițiului:

Compunerea și citirea silabelor

De aici poate fi descărcat exercițiul-joc de compunere și citire a silabelor, în format expunere de diapozitive:

Varianta cu litere mari de tipar a aplicației pentru compunerea și citirea silabelor poate fi descărcată de aici:

Urmează, în articolele următoare, și resursele care pot fi printate (fișe de lucru și jetoane de plasare pe planșe). Și, pe lângă exersarea prin sinteză, resurse pentru analiza și discriminarea silabelor în plan grafic, vizual și motor.

Exerciții de lexie-grafie la nivel propozițional

Setul de fișe poate fi utilizat în terapia tulburărilor lexico-grafice. Cerința principală constă în formarea de propoziții dezvoltate, prin ordonarea a patru cuvinte date (fără cuvinte de legătură). Pentru a-i menține pe copii atenți, am încercat inserarea unei note amuzante prin folosirea aliterațiilor. Toate cuvintele din propoziție încep cu același sunet, încercând să încurajăm astfel și conștientizarea fonemică.

Reconstituirea celor 22 de propoziții se realizează în următoarea ordine: denumire personaj-nume personaj-acțiune-obiect al acțiunii. Am ales această variantă pentru a exersa inclusiv utilizarea normelor ortografice (scrierea cu majusculă la începutul propoziției și a numelor proprii) și de punctuație (în acest caz, punctul la finalul propoziției).

După citirea și ordonarea/numerotarea cuvintelor, copilul transcrie propoziția în spațiul indicat. Urmează exercițiile de analiză a structurii propoziției, respectiv delimitarea numărului de cuvinte, precizarea conținutului semantic al cuvintelor, precizarea structurii sonore a cuvintelor.

La finalul perioadei de exersare, profesorul poate nota pe ultima pagină a setului de fișe observațiile și recomandările referitoare la răspunsurile elevului sau la dificultățile întâmpinate, în funcție de fiecare cerință.

De aici poate fi descărcat setul de fișe pentru formarea propozițiilor prin ordonarea cuvintelor date: