Citirea cuvintelor monosilabice

Acest exercițiu-joc poate fi folosit ca suport pentru antrenarea abilităților de citire și conține 84 de diapozitive, în care efectele de animație permit compunerea cuvintelor formate din trei litere, în succesiunea consoană + vocală + consoană (CVC).

Afișarea imaginilor este declanșată de clic sau prin utilizarea tastelor săgeată dreapta / săgeată jos. Vocala, plasată în mijloc, este prima care se afișează și asupra acesteia se centrează privirea copilului. La următorul clic, vocalei i se alătură concomitent consoanele. Copilul este încurajat să citească cele trei litere pe o singură expirație.

Următoarele elemente care se afișează sunt cuvântul (sinteza literelor) și imaginea asociată acestuia. Recomand integrarea cuvântului în context. Cu ajutorul unor întrebări de sprijin, copilul poate formula enunțuri simple în care să utilizeze cuvântul citit.

Trecerea la următorul diapozitiv este declanșată de clic. După derularea model a câtorva diapozitive, copilul poate fi încurajat să-și autodirijeze propriul antrenament de citire.

Aici poate fi urmărită o scurtă previzualizare a materialului:

Cuvinte monosilabice – consoană + vocală + consoană (CVC)

De aici pot fi descărcate expunerile de diapozitive (varianta editată cu litere mari de tipar și varianta cu litere mici de tipar):

Durata de redare a întregului exercițiu este mare, iar capacitatea de menținere concentrată a atenției la elevii cu dificultăți de învățare este limitată. Pentru a evita o sarcină obositoare, față de care și-ar pierde interesul, materialul poate fi continuat într-o altă secvență de învățare. De asemenea, se pot selecta cuvintele care încep cu o anumită literă sau cuvintele care au fost mai greu citite.

Reluarea / selecția este posibilă prin afișarea tuturor diapozitivelor (clic pe pictograma din bara de activități), după cum se poate observa în următoarele imagini:

Exersarea citirii silabelor (III)

Din acest articol pot fi descărcate diferite tipuri de fișe pentru exersarea lexiei și grafiei silabelor directe și inverse.

Descarcă de aici 10 fișe de lucru pentru realizarea sintezei și analizei grafice a silabelor directe și inverse:

Descarcă de aici 18 fișe de lucru pentru compunerea și citirea silabelor directe:

Descarcă de aici 4 grafice pentru exersarea citirii silabelor directe și inverse:

Descarcă de aici 3 fișe de lucru pentru identificarea silabei cu care începe cuvântul (alegerea răspunsului corect din trei variante de răspuns):

Descarcă de aici 4 fișe de lucru pentru citirea, compararea și identificarea silabei similare cu cea din model:

Exersarea citirii silabelor (II)

Cu ajutorul acestui exercițiu-joc realizăm descompunerea/analiza fonetică și grafică a 32 de silabe directe (consoană + vocală) și inverse (vocală + consoană). Copilul citește silaba afișată, iar la clic grafemele se separă și se deplasează în cele două cercuri.

Demo_Exercițiu-joc de analiză a silabelor directe și inverse

Unii copii manifestă confuzii, inversări ale grafemelor la nivelul silabelor (de exemplu, citesc „ha” în loc de „ah”). Acest tip de antrenament poate fi util și pentru conștientizarea și fixarea ordinii grafemelor (prima literă, la stânga; următoarea/a doua, la dreapta etc.).

De aici poate fi descărcat jocul în format expunere de diapozitive, pentru descompunerea silabelor directe și inverse:

Varianta cu litere mari de tipar a aplicației pentru descompunerea silabelor directe și inverse poate fi descărcată de aici:

Resursa din acest articol este complementară celei anterioare: exercițiul-joc pentru compunerea silabelor directe și inverse.

Exersarea citirii silabelor (I)

Scopul acestui exercițiu-joc este de formare la copil a câmpului vizual de citire de o silabă. Pentru antrenament, am propus 32 de silabe cu sens, directe și inverse (consoană + vocală / vocală + consoană).

Animația inserată permite deplasarea concomitentă și alăturarea grafemelor într-o bulă de comunicare, asupra căreia copilul își va fixa privirea. Ceea ce i se cere să citească este silaba rezultată prin sinteza celor două grafeme.

Efectul de animație, declanșat prin clic sau cu săgeată dreapta sau apăsând tasta Enter, facilitează fixarea privirii asupra silabei. Fiecărei silabe îi este asociată o imagine, declanșată, de asemenea, prin clic sau cu ajutorul tastelor.

Aici poate fi urmărită o scurtă previzualizare a exercițiului:

Compunerea și citirea silabelor

De aici poate fi descărcat exercițiul-joc de compunere și citire a silabelor, în format expunere de diapozitive:

Varianta cu litere mari de tipar a aplicației pentru compunerea și citirea silabelor poate fi descărcată de aici:

Urmează, în articolele următoare, și resursele care pot fi printate (fișe de lucru și jetoane de plasare pe planșe). Și, pe lângă exersarea prin sinteză, resurse pentru analiza și discriminarea silabelor în plan grafic, vizual și motor.

Exerciții de lexie-grafie la nivel propozițional

Setul de fișe poate fi utilizat în terapia tulburărilor lexico-grafice. Cerința principală constă în formarea de propoziții dezvoltate, prin ordonarea a patru cuvinte date (fără cuvinte de legătură). Pentru a-i menține pe copii atenți, am încercat inserarea unei note amuzante prin folosirea aliterațiilor. Toate cuvintele din propoziție încep cu același sunet, încercând să încurajăm astfel și conștientizarea fonemică.

Reconstituirea celor 22 de propoziții se realizează în următoarea ordine: denumire personaj-nume personaj-acțiune-obiect al acțiunii. Am ales această variantă pentru a exersa inclusiv utilizarea normelor ortografice (scrierea cu majusculă la începutul propoziției și a numelor proprii) și de punctuație (în acest caz, punctul la finalul propoziției).

După citirea și ordonarea/numerotarea cuvintelor, copilul transcrie propoziția în spațiul indicat. Urmează exercițiile de analiză a structurii propoziției, respectiv delimitarea numărului de cuvinte, precizarea conținutului semantic al cuvintelor, precizarea structurii sonore a cuvintelor.

La finalul perioadei de exersare, profesorul poate nota pe ultima pagină a setului de fișe observațiile și recomandările referitoare la răspunsurile elevului sau la dificultățile întâmpinate, în funcție de fiecare cerință.

De aici poate fi descărcat setul de fișe pentru formarea propozițiilor prin ordonarea cuvintelor date:

Fișe de lucru pentru exersarea citirii și scrierii cuvintelor (tematica „Bucurii de Crăciun”)

Aceste fișe, grupate sub tema sărbătorilor de iarnă, conțin următoarele sarcini de lucru: identificarea cuvintelor date în careu; decuparea și lipirea cuvintelor sub imaginile pe care acestea le denumesc; identificarea literelor care formează cuvintele date.

Rezolvarea cerințelor poate fi precedată de activitatea de activizare a vocabularului, ale cărei resurse au fost încărcate aici.

„Citește, transcrie și colorează!” – fișe de lucru pentru utilizarea în comunicare a denumirii culorilor

Setul de șase fișe alb-negru conține enunțuri în care este inclusă denumirea culorilor exersate, plecând de la asocieri între acestea și elemente ale mediului înconjurător. Elevul citește și transcrie enunțurile, apoi colorează imaginile, prin alegerea culorii adecvate demonstrând înțelegerea conținutului enunțului citit. Materialul este util și pentru sesizarea formelor flexionare ale cuvintelor care denumesc o anumită culoare.

De aici pot fi descărcate fișele de lucru:

Exerciții pentru identificarea și denumirea culorilor și formelor

Materialele propuse sunt utile pentru exersarea discriminării vizuale a culorilor și formelor.

Obiective:

– recunoașterea și denumirea diferitelor culori (roșu, galben, albastru, portocaliu, verde, violet, roz, maro) pe ilustrații date;

– scrierea pe contur punctat a denumirii culorilor;

– recunoașterea și denumirea formelor de bază (pătrat, triunghi, cerc, dreptunghi);

– utilizarea formei drept criteriu de colorare.

De aici pot fi descărcate fișele de lucru:

Este necesar ca aceste exerciții să fie precedate de recunoașteri și denumiri ale culorilor și formelor plecând de la obiectele din mediul ambiant cu care copilul intră în contact perceptiv direct, prin manipulare, atingere, observare.