Este necesar ca aceste exerciții să fie precedate de recunoașteri și denumiri ale culorilor și formelor plecând de la obiectele din mediul ambiant cu care copilul intră în contact perceptiv direct, prin manipulare, atingere, observare.
Cuvintele a căror denumire este propusă pentru analiza fonetică au fost grupate în arii tematice (de exemplu, elemente din natură, unelte, dispozitive, obiecte pentru igienă, piese de mobilier etc.). Acest lucru face posibilă realizarea concomitentă și a exercițiilor de denumire a obiectelor pe categorii, utile pentru extinderea volumului vocabularului activ.
Tipărite color și laminate, fișele pot fi utilizate pentru mai mulți elevi. Se poate indica lipirea unei forme autocolante peste litera corect identificată, urmată de scrierea de către elev a literei. După finalizarea sarcinilor de lucru, materialele sunt fotografiate și salvate într-un portofoliu digital al elevului.
Fișele de lucru sunt potrivite pentru consolidarea recunoașterii literelor de tipar și a grupurilor de litere. Sarcina de lucru constă în realizarea de perechi între grafemele mici (plasate pe imagini color) și grafemele mari (plasate pe imagini alb-negru, care pot fi colorate după identificare).
Imaginile selectate sunt grupate sub tematica „Toamna”. Pe o fișă au fost plasate, în medie, șapte perechi de grafeme, pentru a se evita supraîncărcarea și pentru a facilita discriminarea vizuală a elementelor.
Aceste exerciții-joc contribuie la dezvoltarea abilităților în plan lexico-grafic. Resursele pot fi descărcate în format PowerPoint Slide Show. Sunt grupate în expuneri separate, cu dificultate graduală, pentru cuvintele formate din trei, patru, cinci și șase litere.
Elevii încep prin alegerea unui număr (fiecărui număr îi corespunde un diapozitiv inserat în joc). Această alegere îi conduce la diapozitivul care afișează o imagine și o serie de litere dispuse aleatoriu. Li se cere să denumească imaginea, să identifice silabele și sunetele care se aud în fiecare silabă. Selectarea literelor necesare reconstituirii cuvântului se va realiza concomitent cu pronunția sunetelor/silabelor.
În diapozitive au fost inserate grafeme supuse frecvent confuziilor optice. Dacă este selectat în mod incorect un grafem, acesta se va colora în roșu și nu va glisa în spațiul corespunzător (se poate observa în videoclipul demonstrativ).
Desfășurarea jocului „Litere amestecate” (cuvinte formate din patru litere)
În cazul cuvintelor care conțin aceeași literă de mai multe ori (de exemplu, „a” apare de trei ori în cuvântul „macara”), ordinea este cea a afișării, astfel încât primul „a” de la stânga la dreapta va intra în componența primei silabe etc.
Găsirea cuvintelor în careu poate fi o sarcină de lucru atractivă în completarea unei activități de consolidare a citirii cuvintelor dintr-o arie tematică („În grădină”).
Copiii cu care lucrez sunt foarte încântați de aceste sarcini de lucru bazate pe tehnica drag&drop. Devin implicați și reușesc surprinzător de repede să fixeze elementele în spațiile corespunzătoare.
Evident, unii dintre ei au nevoie la început de mai mult ajutor din partea adultului. De exemplu, o indicație pe care să o asculte, dacă nu reușesc să o citească. E o dirijare a învățării care nu sugerează răspunsuri. Au nevoie să li se arate că atunci când poziționează mouse-ul peste un obiect care trebuie mișcat (în acest caz, peste literă), vor observa un simbol asemănător cu patru mici săgeți orientate spre exterior.
Pentru a putea tasta cuvântul în spațiul indicat, se demonstrează poziționarea mouse-ului, urmată de clic, în dreptunghiul portocaliu. Iar pentru a continua jocul, li se arată cum să selecteze din stânga următorul diapozitiv sau următoarea fotografie (dacă nu dorim să utilizăm termenul „slide”). Recunosc, e o adevărată provocare să găsești termenii cei mai potriviți mai ales în cazul copiilor care au dificultăți de înțelegere, dar noutatea și atractivitatea cerințelor (comparativ cu fișele de lucru tipărite) sporesc gradul de receptivitate.
În acest scurt material video poate fi urmărită modalitatea de rezolvare a sarcinilor de lucru:
Joc interactiv- Schemă corporală
Materialul poate fi descărcat în format PowerPoint, poate fi utilizat inclusiv în învățarea la distanță pe laptop sau computer (după descărcare și distribuire nu necesită conexiune la Internet) și este destinat consolidării elementelor de schemă corporală:
recunoașterea și denumirea părților corpului sau a elementelor de detaliu, pe baza imaginilor;
Suplimentar, copilul poate fi încurajat să indice pe propriul corp sau pe al adultului elementele identificate sau să execute gesturi prin imitație și la comandă verbală (de exemplu, „Arată umărul tău!” / „Arată umărul meu!” etc.)