LiveWorksheets (2) – Crearea câmpurilor pentru text

Ce veți citi în acest articol?

Cum pot fi inserate elementele de interactivitate Simple Text, Textfield și Open Answer?

Provocare: Încărcarea unei fișe pe platformă, completarea descrierii și utilizarea elementului de interactivitate Textfield.

Fișele de lucru pentru exemplificare au fost simplificate în mod intenționat, sunt folosite doar în acest scop. Fișele pe care vi le propun pentru exersare pot fi descărcate de la finalul articolelor, cu recomandarea de a le seta privat în contul propriu. (Dacă aceeași fișă apare ca publică în conturile mai multor utilizatori, se consideră o încălcare a termenilor și condițiilor stabilite de platformă. Puteți salva până la 30 de fișe private în contul dvs.)

Simple Text permite inserarea pe fișa de lucru a unor scurte fragmente de text, cum ar fi titlurile sau indicațiile.

În exemplul de mai jos, vreau să inserez pe fișă indicații pentru elevi și parcurg următorii pași:

  1. Clic pe elementul Simple Text (coloana din stânga).
  2. Clic pe pictograma de editare.
  3. Tastarea textului dorit.
  4. Realizarea eventualelor setări privind mărimea, culoarea fontului, culoarea fundalului, alinierea textului etc.
LiveWorksheets – Inserarea elementului Simple Text

Textfield permite crearea unor câmpuri în care elevii tastează răspunsuri așteptate.

  1. Din stânga, se selectează Textfield.
  2. Se poziționează caseta în spațiul corespunzător răspunsului și se ajustează dimensiunea casetei.
  3. Pentru editarea acestui element, în câmpul valoare (value) se introduce răspunsul așteptat de la elev. În unele situații, este posibil să existe și alte variante de răspuns corect, iar acestea pot fi completate cu clic pe add new answer (adaugă un nou răspuns).
  4. Pentru a completa rapid toate câmpurile, se dă clic pe pictograma care permite dublarea casetei, se poziționează în spațiul pentru răspuns și se modifică numai răspunsul așteptat. În acest fel, păstrăm și dimensiunea, și stilul casetei de text (font, culoare, chenar, fundal etc.).
  5. După editarea tuturor casetelor, clic pe salvare și vizualizare (Save and View).
LiveWorksheets – Inserarea elementului Textfield

Open Answer este un element potrivit pentru răspunsurile deschise, de exemplu enunțarea unei preferințe. O astfel de casetă poate fi creată și pentru completarea numelui și a datei.

Anterior am realizat o previzualizare a elementelor introduse și am verificat corectitudinea răspunsurilor. Pentru a reveni în modul de editare a fișei, deschid din meniul superior (aflat sub titlul fișei) fereastra de editare (Edit Elements).

Pentru început, inserez cu ajutorul elementului Simple Text o întrebare. După care, se parcurg următorii pași pentru a crea un spațiu în care elevul să tasteze răspunsul:

  1. Din stânga, se selectează Open Answer,
  2. Se poziționează și se redimensionează caseta în spațiul în care se dorește tastarea răspunsului.
  3. În setările generale se poate selecta obligativitatea completării acestui câmp de către elev. Dacă se păstrează opțiunea The Field May Be Empty, iar elevul nu inserează un răspuns, notarea nu înregistrează un minus. Desigur, pentru acest tip de element nu este posibilă aprecierea automată a corectitudinii unui răspuns.
LiveWorksheets – Inserarea elementului Open Answer

Provocare:

Pentru a exersa inserarea elementului Textfield, puteți descărca de mai jos un alt tip de fișă. În cazul acesteia, valoarea inserată (răspunsul așteptat de la elev) va fi numerică.

În următorul videoclip puteți urmări adăugarea acestei fișe pe platformă și o modalitate de completare a datelor care descriu fișa.

Liveworksheets – Încărcarea unei fișe pe platformă și completarea descrierii

În următorul articol voi descrie etapele prin care puteți transforma un careu de cuvinte într-o secvență de lucru interactivă.

Lasă un răspuns