Fișe de colorat cu tematica „În grădină”

Materialul este destinat atât antrenamentului privind coordonarea oculo-motorie, cât și exersării vocabularului tematic.

Imaginile sunt însoțite de scurte explicații despre uneltele folosite în grădină sau despre plante. După printare, puteți îmbina fișele sub forma unei cărți de colorat care poate fi particularizată pentru fiecare elev. Sarcina de colorare poate fi asociată cu progresul în utilizarea unui termen nou, descrierea unui obiect, formularea de enunțuri simple, citirea selectivă a cuvintelor etc.

Colorarea cuvintelor care denumesc imaginile ajută la consolidarea citirii acestora. Este o activitate care poate pregăti inclusiv activitățile din programul de corectarea a tulburărilor lexico-grafice.

De aici poate fi descărcat setul de 20 de fișe de colorat în format PDF:

Utilizez fișe de colorat ca recompensă după o sarcină mai solicitantă sau ca modalitate de a introduce un termen nou (de exemplu, în acest context am încercat termenul „compost”).

Nu de puține ori, colorarea împreună cu copilul a deschis o cale mai ușoară către comunicare. O activitate comună îl poate dezinhiba, îl ajută să fie mai deschis și mai cooperant, copilul cere spontan explicații și lasă să se întrevadă detalii legate de experiența proprie.

Publicitate

Set de planșe color pentru evaluarea abilității de identificare, recunoaștere și denumire a obiectelor

Materialul conține 10 planșe color cu întrebări și imagini pentru identificarea obiectelor uzuale, în funcție de întrebuințarea lor. Elevului i se citește întrebarea și i se solicită să indice și să denumească imaginea potrivită.

Planșele pot fi folosite atât în etapele de evaluare, cât și pentru exersare, pe parcursul activităților educațional-terapeutice. (De exemplu, se poate solicita formularea orală de enunțuri care descriu utilitatea unor obiecte indicate de profesor.)

De aici pot fi descărcate planșele:

Dacă se dorește utilizarea materialului ca probă de evaluare, se poate completa o fișă de înregistrare a răspunsurilor elevului. Fișa anexată conține o scală de evaluare, în funcție de punctajul obținut, și recomandări pentru intervențiile ulterioare.

De aici poate fi descărcat șablonul pentru înregistrarea răspunsurilor elevului:

Resurse pentru exersarea vocabularului specific mediului ambiant

„Privește și găsește ce nu se potrivește!” include 10 planșe color și 10 fișe de lucru alb-negru, care pot fi utilizate pentru identificarea imagistică și denumirea elementelor introduse greșit într-o anumită categorie.

Planșele color pot fi laminate și refolosite, fie prin acoperirea „intrusului” cu un jeton, fie prin utilizarea unui marker pentru ștergere uscată.

Fișele de lucru alb-negru propun tăierea „intrusului” și colorarea acelor imagini ale obiectelor care aparțin categoriilor date (fructe, legume, jucării, obiecte ale școlarului, animale și păsări domestice, viețuitoare care înoată și care se deplasează pe uscat, obiecte din gospodărie, alimente, obiecte de îmbrăcăminte, instrumente muzicale).

Aceste exerciții-joc de identificare și eliminare a imaginilor unor obiecte care nu se potrivesc într-o serie dată activizează vocabularul (copilul denumește, precizează ce face, la ce folosește, de ce nu poate fi împreună cu celelalte etc.).

Urmărirea dirijată a imaginilor dintr-o serie consolidează abilitățile de comparare și crește capacitatea de menținere concentrată a atenției, într-o activitate desfășurată împreună cu adultul.

Fișe de lucru pentru activizarea vocabularului

Îmbogățirea, precizarea și activizarea vocabularului este unul din obiectivele programului de recuperare a întârzierilor în dezvoltarea limbajului.

Întârzierile în dezvoltarea limbajului reprezintă abateri în ritmul de apariție și dezvoltare a limbajului, în condițiile unei dezvoltări mintale corespunzătoare vârstei cronologice, integrității aparatului fono-articulator și normalității auzului.

Abaterile sau blocajele în dezvoltarea limbajului pot fi diagnosticate în jurul vârstei de 3 ani:

  • se constată utilizarea unui număr redus de cuvinte;
  • copilul manifestă dificultăți în înțelegerea semnificației conceptelor de bază legate de experiența cotidiană;
  • nu formulează propoziții simple;
  • nu utilizează cuvinte de legătură;
  • pronunția este alterată (omite sunete, silabe, simplifică grupuri consonantice).

Materialele propuse sunt utile pentru pentru a exersa identificarea și denumirea, apoi asocierea imaginilor și a cuvintelor scrise din vocabularul de bază. Copilul va reuși să enumere cât mai multe elemente ale unei categorii: schemă corporală, obiecte de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, obiectele școlarului, mobilierul clasei, obiecte din locuință, legume, fructe, flori, animale sălbatice, animale domestice, păsări, jucării, mijloace de transport, alimente, dulciuri, băuturi, meserii și ocupații, clădiri.

Pot fi descărcate de aici 84 de fișe în format .pdf, pentru recunoașterea și denumirea obiectelor și ființelor din mediul ambiant (noțiuni integratoare):